Tată? Nu n-am auzit…

This slideshow requires JavaScript.

Îmi place să merg prin parcuri și să observ tătici care merg în brațe cu micuții lor, în mod special tăticii nu mămicile … Niciodată nu am înțeles de ce prefer să-i văd pe ei, dar nu pe ele, sau poate am înțeles dar nu am vrut să răscolesc mai adînc motivul.

E frumos să vezi părinții răspunzînd la toate întrebările copiilor, explicîndu-le de ce nu trebuie să facă așa sau așa, e frumos!

Dar eu niciodată nu am înțeles tații care și-au părăsit copiii și nu voi înțelege niciodată!

Am vorbit astăzi îndelungat cu o prietenă de-a mea din copilărie, colegă de clasă și mamă a trei băieței cu diferența de un an și ceva între ei toți. Acum ceva timp, soțul ei a plecat peste hotare la muncă și … nu s-a mai întors. După aproape 8 ani împreună, trei copii și toate care au fost, el are o nouă familie…

Eu admit faptul că dragostea trece după un an sau doi, sau trei, dar nu pot admite că poți uita 3 chipuri de copii care te-au trezit dimineața, lăsînd o soție să îi crească cu greu pentru că la țară nu ai unde să lucrezi …

Am încercat să o susțin, să-i dau varinate de ieșire din situație, răspunsurile ei erau scurte: “Nu știu ce să mai fac… “, “… nu știu unde să mă mai duc”… o femeie care la un an a rămas fără mamă, din cauza unui accident, tatăl a dispărut, iar soțul a dat bir cu fugiții…

Îmi pare rău să știu că asta nu e doar un caz, sunt mii de cazuri de așa gen pe la noi. Oamenii pleacă pentru a-și cîștiga un ban pentru familie și … găsesc altă familie…

În circumstanțele în care bărbații, ca și femeile de fapt, sunt siliți să ia decizii drastice în circumstanțe grele cine e vinovat de familiile distruse, cei care iau decizia sau Statul care cauzează în mod indirect (sau poate direct) aceste circumstanțe?

Advertisements
Posted in Poezie | Leave a comment

Dreptul său la fericire

Întrebați pe cineva dacă s-a simțit vreodată fericit, cu siguranță veți primi un răspuns pozitiv, pentru că nu pot admite faptul că un om să nu fi avut vreodată această stare. Dacă ați cere să vi se descrie cum e acest sentiment – veți primi răspunsuri complexe, încurcate ori simple, ori neclare , într-un cuvînt – diferite. E normal – fericirea e un lucru individual.

Eu nu înțeleg însă, de ce unii oameni mai trăiesc și astăzi cu amintirile “cînd era bine”. Eu accept ideea că toți avem amintiri frumoase de locuri și oameni dragi, momente unice din viața care ar fi păcat să le dăm uitării, dar am observat o tendință de a idolatriza tot ceea ce ține de trecutul fericit, de a critica tot ce ține de prezentul altora și de a se teme de viitorul propriu.

Dreptul la fericire e unul din puținele drepturi pe care îl putem încălca noi înșine… alții NU AU DREPTUL SĂ NI-L ÎNCALCE!

Eu nu înțeleg de ce oamenii vorbesc de trecut și uită că trăiesc în prezent momente care pot deveni un trecut frumos.

Eu nu înțeleg de ce părinții își impun copii să urmeze o facultate de medicină sau drept știind că odraslele lor au talent pt matematică.

Eu nu înțeleg de ce fetele în ziua de azi se dezbracă pe cît pot de tare și cheltuie ultima mie de lei pentru a cumpăra țoale ca să impresioneze un bărbat cînd bărbații nu fac asta.

Eu nu înțeleg bărbații care livrează flori la două sau trei fete de Ziua Îndrăgostiților…

Eu nu înțeleg de ce copiii cer bani de la părinți pentru “tusofkă” și fac scandaluri acasă știind cît de greu unii părinți fac acei bani.

Eu nu înțeleg de unde atîțea copii stricați în țara asta pe care îi întîlnești în cluburile de noapte și te gîndești dacă are 16 ani sau încă nu, foarte mulți nu au…

(Paranteză- În aceeași ordine de idei și fără să fac cc cuiva acum – E DREPTUL MEU să merg într-un club de noapte ȘI EU NU ÎNȚELEG de ce unii critică apariția altor persoane adecvate în cluburi , persoane care au atins majoratul, au o viață personală, sunt oameni cumsecade și vin ca să danseze acolo – NU SĂ AGAȚE. Eu admit faptul că mulți se duc la cluburile de noapte pentru asta DAR NU TOȚI. Apropo acolo am făcut cunoștință cu oameni care acuma mă numesc *cea mai bună prietenă*.)

Eu nu înțeleg de ce atunci cînd luăm o decizie care implică în mod indirect și alte persoane, trebuie să ne gîndim la reacția lumii, dar nu la ceea ce simțim acum.

Eu nu înțeleg de ce unii  critică politicienii noștri stînd pe bancă în curtea casei dar sunt absolut abssenți în influențarea unei schimbări prin acțiune.

Eu nu înțeleg de ce unii studeni pleacă peste hotare cu diverse programe, au cîte trei sau patru joburi ca să supraviețuiască și să facă bani iar la ei acasă trîndăvesc și le este rușine să fie chelneri tot așa ca în SUA…

Eu nu înțeleg de ce unele persoane pretind a avea sentimente speciale pentru cineva pentru ca să tacă săptămîni întregi pînă la o nouă întîlnire …

Eu nu înțeleg de ce unii prieteni sunt prieteni doar atunci cînd e nevoie, nu și atunci cînd pur și simplu e o zi frumoasă și o puteți petrece împreună…

Eu nu înțeleg de ce alți oameni au atîta interes la viața personală a cuiva dar niciodată, auziți, niciodată nu spun în față, între patru ochi ceea ce îi deranjează…

Nu poți schimba nimic din ceea ce deja ai făcut, poți doar rezista și face față consecințelor. Poți spune adevărul, poți cere iertare … și lasă-l pe Dumnezeu să decidă …

Eu nu înțeleg de ce toți dau sfaturi ce să faci, cînd, cu cine, unde, cum să trăiești cînd singuri se plîng de viața lor…

Eu nu înțeleg de ce pînă acum au contat toți și nu EU – de aceea,  de astăzi,  îmi voi exercita pe deplin DREPTUL MEU LA FERICIRE!

Posted in Oameni ca noi | Leave a comment

Ultima zi din trecut, prima zi din viitor.

De-a lungul anilor psihologii și oamenii de știință au tot încercat să studieze fenomenul omului care se confruntă cu diagnosticuri dificile: ce se întîmplă în mintea lor, zilnic, or în fiecare noapte cînd  “dorm”.

Nu mi-am pus această întrebare cu mine ca erou principal, deși am avut suficiente momente “de turbulențe spre cădere de la altitudini mari”, dar am pus-o des punîndu-mă în locul altor persoane. Recent, mi-am pus-o iar, am fost silită, circumstanțe …

Am citit cîteva sfaturi psihologice despre cum să te comporți cu o persoană care este într-o situație … neplăcută.

1. Nu contează cum și ce faci, contează să fii alături. Cărți poștale, flori, ceva gătit de tine. Toți cei intervievați au spus că i-au ajutat enorm suportul celor din jur.

2. Nu întrebați “ce pot face pentru tine” ? Sună aberant în așa circumstanțe, nu? Dați variante – strîng frunzele din grădină, m-am gîndit să le strîng și pe ale tale, ori – am descoperit o carte fantastică la librărie, mă gîndesc ar fi bine să o citești și tu, ori – achit facturile, tu cum stai la acest capitol? etc.

3. Fiți liberi și voi înșivă, fără ochi tragici și grimase. Fiți pozitivi – dar nu fățarnici. Surprinzători dar nu stranii.

4. Realizați un vis împreună, faceți un lucru care știți că mereu a fost pe lista de așteptare și  încă nu a fost realizat. Poate fi foarte simplu – o  plimbare cu bicicleta sau în parc, noaptea, pictarea unui tablou, cîntatul la karaoke.

5.  Însărcinați pe cineva ca “Ministrul Informației” – o persoană care să fie la curent cu toate procedurile medicale și evoluția stării persoanei, care să răspundă celorlalți la înterbări, astfel evitînd situația cînd toți vor suna pacientul cu întrebări delicate ale căror răspunsuri au fost rostite de zeci de ori poate în acea zi … E o situație delicată, oricum.

6. Nu uitați să spuneți persoanei cît de mult contează pentru voi ! În prima zi din viitor, cînd toate vor rămîne în urmă, veți avea un prieten devotat cu cine să vorbiți despre “trecutul apropiat”.

Mi-aș dori să nu le folosiți niciodată!

p.s. Dă-mi timpul ca să le fac pe toate … vreau să te văd în prima ta zi din viitor …

Posted in Poezie | Leave a comment

El – e prima mea iubire.

Nu-mi amintesc exact cînd și-a făcut loc în trecutul meu, a fost ceva de genul: “fără început” și parcă ieri.  Nu avea nimic ieșit din comun, un bărbat obișnuit cu mers rapid, decizii indiscutabile și țeluri mari.

Mă ducea de mîină fără să se jeneze că ceilalți bărbați nu prea o făceau în public cu ale lor, motivînd “din lipsă de timp”, el însă a găsit mereu timp pentru mine, eram o prioritate absolută. Mă alintam în gînd să știu cum mă privește lumea doar pentru că eram “a lui”, mai ales că mulți îl respectau pentru capacitatea de a face multe lucruri odată și spiritul lui de analiză. Intuiția nebună pe care o am, el mi-a antrenato…

La un moment dat, cînd am mai prins la minte și am început să-mi controlez emoțiile matur, am devenit geloasă, aveam și motive – îl împărțeam la două. Nu mă deranja, știam că dragostea lui pentru mine crește pe zi ce trece, o vedeam din comportament, din dorința de a-mi da tot ce e mai bun, era sincer mereu.

Iubea caii la nebunie m-a învățat să călăresc – e o plăcere indiscutabilă.

Îmi lipsesc serile cu cîntece la chitară și acordeon, și pian… Cînta atît de bine… Toți prietenii îl adorau! Eu eram în postură de solistă și aveam și cîntecele preferate la fiecare instrument.

Mi-i dor de chitară și pian … și mă gîndesc aproape zilnic la el, cînd merg pe drum, sau cînd îi văd pe alții cum duc de mîină pe cineva așa cum am fost dusă și eu.  Mă gîndesc la toate momentele cînd am putut să-i spun cît de mult țin la el și am ratat șansă fiind egoistă.

Înainte de somn, uneori, îmi fug în fața ochilor imagini din trecut și foarte rar am norocul să-l văd în vis, s-a întîmplat de 3 ori doar – prea puțin pentru timpul de cînd nu l-am văzut…

Și atunci, dacă îl visez, o sun pe ce-a de-a doua, să-i zic și ei că el oricum nu mă uită:

“Mamă, l-am visat pe tata…”

[EN]

He is my first love

Don’t quite remember when he entered in my past, it was something like: “without beginning” and as if it happened yesterday. There was nothing out of the ordinary, a man  walking fast, indiscutable decisions  and great goals.

We were always going together hand in hand, he was never embarrassed that other men did not do the same publicly with their girls, motivating: “lack of time”, but he always had time for me, I was a top priority in his life. I was so proud to observe how everybody loked at me only because I was “his girl”, especially since many respected him for being able to do many things at once and for his spirit of the analysis.  The crazy intuition that I’ve got, was trained by him…

At one point in time, when I learned to control my emotions in a mature way, I became jealous, I had reasons – we were dividing him by two. However that was not bothering me, I knew his love for me was growing every day, I saw it in his behavior, his strong desire to give my the best, he was always honest to me.

He loved horses and taught me to ride – this is an amazing pleasure.

I miss the evenings with guitar and accordion, and piano … He was playing so well … All our friends adored him! I was in the singer position and I was having favorite songs for each instrument.

I miss the guitar and piano … and I think about him almost every day when I am walking, or when I see others going hand in hand as we were… I regret the moments when I could tell him how much I care about him and I missed the chance being too selfish.

Before falling sleep, sometimes images of the past run in front of my eyes and rarely I have the chance to see him in dreams, it happened 3 times only – too few considering the long time since we haven’t seen each other.

And then, after waking up from the dream, I call the second one, to tell her that he thinks of me anyway:

“Mom, I saw father in dreams last night …”

Posted in Poezie | 1 Comment

O călătorie transnistreană, trei nervi moldovenești

Situația delicată de la granița cu Transnistria este cunoscută de majoritatea cetățenilor de pe ambele maluri ale rîului Nistru, unii ce-i drept, știind-o doar din sursele media și în măsura în care li se permite să o cunoască. Am marele noroc (sau nu?) să am motive de trecere a graniței cu regularitate și de suficiente ori pe an, ca să pot judeca dacă au fost sau nu careva schimbări în “sistem”.

Sunt cîteva lucruri care mă deranjează și care de fiecare data provoacă grimase stranii la mulți cetățeni ai RM care călătoresc încolo pentru prima dată.

1. бланки – niște fișe albe mici care se cer a fi completate de ofițerii de gardă de către toți cetățenii RM. O fi asta un tupeu mare, or, n-am mai completat așa ceva pentru nici o altă țară în care am mers. În plus statul în rînd, atenție! – afară, îmbulzeala după “бланк” și apoi îmbulzeala pentru prezentarea lui, … pe timp de iarnă îl scriu în mănuși…

2. costul călătoriei – am o nedumerire totală de ce pentru o călătorie Gara de Nord, Chișinău ->Rîbnița, trebuie să achit 42 lei, iar pentru aceeași călătorie la cale întoarsă Rîbnița -> Chișinău trebuie să achit 60 lei ?!  În Transnistria oamenii trăiesc mai bine?

3. Studenții – duminică seara autobusele sunt 90% pline cu studenți. Am fost martor  nu o dată la dezbateri discriminatorii între studenții din Rîbnița și cei din Rezina. Cei transnistreni invocînd niște ideologii trăsnite, pe care nici eu (avînd un Master în Studii Politice Regionale, care, apropo, în esență înseamnă studierea cauzelor, efectelor și soluționării conflictelor regionale de genul celui transnistrean), nu le pot înțelege.

Afirmări în glas tare precum că “Молдова пропадёт без российского газа” sunt un început stabil de dezbateri contradictorii.

Am o singură întrebare către acești patrioți ai Transnistriei- dacă credeți în viitorul auto-proclamatei voastre țări, de ce faceți studii în Republica Moldova avînd buletine de identitate RM?!

Drumul din Transistria spre Chișinău a fost lung azi, suficient timp ca să pot observa din fereastra autocarului locurile pe unde treceam.

Livezile sunt ca la noi, îngrijite, pe alocuri doar… Pămîntul are aceeași culoare … Tradițiile – aceleași – am fost la un botez, oamenii vorbesc româna “moldovenească” și sunt la fel de chinuiți și plini de probleme de rutină. Bătrînii tot mai stau în toiag la poartă pentru a număra trecătorii …

Cum se face oare că oamenii ăștia care au o soartă la două maluri sunt enervați artificial și în pofida rezistenți lor la încercările vieții, cedează în a se mai întreba cine sunt?

P.S. De facto, m-am născut în Transnistria, raionul Camenca pe atunci…

[EN] One Transdnistrian trip, three Moldova nerves

The delicate situation at the border between Transnistria and Moldova is known by the majority of the citizens living on the both sides of the Dniester River, some of them, however, knowing it only from the media sources and to the extent that they are allowed to know it. I have the good luck (or not) to have grounds for regularly crossing the border and enough times a year, so I can judge whether any changes have been made or not  in the ruling “system”.

There are several things that bother me and that cause grimaces to many Moldovan citizens traveling for the first time in this direction.

1. бланки – some small white sheets that officers ask to be filled by all Moldovan citizens. This is indeed a crazy thing,  because I have never completed anything like that for any other country I visited. In addition to this, attention! –  everything happens outside, the stay in a queue to take that “бланк” and then hustle to present this … during winter I don’t even take off my gloves…

2. Taxes – I am a little bit lost in confusion why for a trip North Station, Chisinau -> Rîbniţa I pay 42 lei, and for the same trip back Rîbniţa -> Chisinau I have to pay 60 lei? Do Transdnistrian people live better?

3. Students – on Sunday afternoon buses are usually 90% full of students. I witnessed not only one time to discrimination debates among the students from the two cities- Rezina & Rîbniţa. The Transdnistrian ones invoking some crazy ideology that even I (having a Master in Regional Political Studies, which by the way means the study of the causes, effects and resolution of regional conflicts such as Transnistria), cannot understand.

The assertion said out loud that “Молдова пропадёт без российского газа” is a stable start for contradictory debates.

I have one question to these Transnistrian patriots , if you believe in the self-proclaimed country’s future, why do you study in Moldova and why do you have a Moldovan identity card?

The road from Transdnistria to Chisinau  was long today, I had enough time to enjoy the views from the bus window.

Apple orchards are like ours, … visibly cared only in some regions. The earth has the same color … Traditions – same – I went to a baptizing ceremony, people speak Roumanian-“Moldovan” and are equally tormented and full of routine problems. Old men stand at the gate to count people passing by …

How  come that these people who have a fate for the two sides of a river, are forced artificially to be angry and despite their resistance to life’s problems, they still fail to even ask who they are?

P.S. In fact, I was born in Transnistria, Kamenka district at that time…

Posted in Poezie | Tagged , , , , | Leave a comment

Fete “marionete” și băieți “marioneți”

O fi ceva cu lumea asta, ceva straniu și greu de înțeles chiar…

Recent, m-am prins deseori gîndindu-mă: ce caută bărbații în femei și ce caută femeile în bărbați? Nda, mai retorică întrebare nici că se putea…

Am analizat cercul meu de prieteni, nu că nu aș fi reușit să observ lucruri pozitive, dar prea individuale ca să fie generalizate pentru o statistică sau afirmație. Am extins vizorul asupra cunoscuților –  mix total. La etapa finală cu oamenii care recent au apărut în viața mea, m-am pierdut în analize meditative.

Fraza cheie a multor bărbați: “Nu complica, te rog” (spusă în toate variantele posibile).

Fraza cheie a femeilor: “Încercarea vină n-are” (care în fond are de fapt o doză extremală de speranță a contrariului).

Individualitatea fiecăruia face cuplarea mai dificilă odată cu asimilarea unui vector premeditat în relații. Fiecare își dorește ceva anumit, are anumite așteptări pe care le dau la o parte de frică se pare,  devenind astfel marionetele partenerului.

În relații vor fi unii care vor aduce ceva nou și exotic în viața ta, unii pe care îi știi de mult timp și te simți comod, cei care vor aduce ceva neașteptat și surprinzător, cei care te vor duce departe de început și cei care te vor aduce înapoi acolo de unde ai pornit, cei care au fost-au cucerit-au plecat-și au revenit iar…

Toate-s bune. Toți își doresc binele. Devin sclavi ai trecutului și amintirilor care se simt în relațiile actuale. Le pun pe toate în formă de “elefanții pe pînza de păianjen”, doar că în viața reală, cîntecul ăsta din păcate are sfîrșit și pînza se rupe, cel mai des, pe neașteptate nu atunci cînd intenționezi.

Și pentru că ne temem de pînza de păianjen, devenim fete marionete găsind scuze în fraza “dacă nu fac așa cum îmi zice”, va pleca – ei și ce dacă? Lasă-l să plece!

Or, băieți marioneți, care vor lăsa ca ea să decidă în relație cine, cînd, unde se mută și cine taie salata întimp ce altul e la manichiură.

Nu e o concluzie, dar dacă tot am început să mă gîndesc la asta, mi-am dat seama: cea mai excitantă, provocatoare și semnificativă din toate relațiile este aceea pe care o ai cu tine însuți. Și dacă ai norocul să găsești pe cineva să iubească Tu-ul pe care tu îl iubești, asta e de-a binelea fantastic!

Nu micșorați importanța unei cine prietenești într-o duminică seara, sau a unui dejun luni înainte de job, toate au un rost, dați rost momentului.

Nu manipulați cu sentimentele, manipulați cu circumstanțele!

Nu căutați scuze, căutați posibilități!

 

Posted in Poezie | Tagged , , , , | Leave a comment

Final după agendă

Unele lucruri nu le putem avea și ne împăcăm cu gîndul. Unele reușite nu ne stau în puteri și vom face alte lucruri la care avem mai multă pricepere. Unii oameni nu vor mai fi în viața noastră și poate așa e mai bine. Unele lupte nu vor fi cîștigate, dar va veni bătălia…

De cîte ori ați început un lucru știind exact cînd va veni finalul?

E straniu că, deși sunt învățați să lupte pînă la sfîrșit pentru a obține ceea ce își doresc, oamenii încă se mai avîntă în bătălii piredute din start, și le pierd intenționat.

De obicei toți vor scrie în agendele lor lucruri care vor trebui realizate într-un anumit moment, începute, planuri, dorințe, necesități. Cîți însă vor avea suficientă inteligență și putere să planifice o pierdere/un sfîrșit? Puțini … or … ?

Oricît de mult nu am nega, încă ne mai avîntăm să construim palate din nisip în viața noastră matură. O fi asta pentru că încă mai suntem copii în suflet și încă mai credem în supranaturalul care salvează deseori situația, ori asta vine din mai mult interes pentru procesul ziditului știind că oricum vine valul să-l dărîme, palatul?

E mai ușor să treci peste o pierdere fiind conștienți din start despre final?

***************************************************************************************

[EN]

We cannot have all the things we want and sooner or later we get used to this. We are not able to obtain all the success we want and we will do other things for which we are more skillful. Some people will step out from our lives and maybe it’s better like that. Some battles are not won, but the war will take place …

How many times have you started something knowing exactly when the end comes?

It is strange that although people are taught to fight to the end to get what they want, they still start battles they know they’ll lose, and they lose on purpose.

Usually everybody will write in their diaries things that will be done at a certain point in time, beginnings, plans, desires, needs. But how many will be sufficiently intelligent and powerful to plan a loss / an end? Few … or … ?

No matter how much we deny it, we still are enthusiastic to build sand palaces  in our adult lives. Could that be because we are still children in our hearts and still believe in the supernatural forces which often save the situation, or it happens because we are more interested in the building process itself, knowing that the wave will come anyway to demolish the palace?

It’s easier to get over a loss being aware from the very beginning about the end?

Posted in Poezie | Tagged , , , , , , | Leave a comment